Noaptea albă a bibliotecilor în Pitar Moş 13-14 ianuarie 2012

În noaptea de 13-14 ianuarie 2012, între orele 8.00 seara şi 6.00 dimineaţa, studenţii Universităţii din Bucureşti şi ai Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine sunt invitaţi în clădirea din str. Pitar Moş pentru o noapte albă în care vor putea citi, studia şi colabora într-un cadru universitar inedit.

Prin acest proiect organizat de cadre didactice şi studenţi ai Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine se urmăreşte încurajarea iniţiativelor privind redefinirea creativă a spaţiului academic şi îmbunătăţirea condiţiilor de studiu. Sălile de curs nu vor mai fi privite ca spaţii rigide, formale şi purtătoare ale autorităţilor universitare, ci vor fi transformate, la iniţiativa şi cu ajutorul studenţilor, în spaţiile lor pentru lectură, discuţii “over a cup of tea or coffee”, sau vizionat documentare.

Program

13 ianuarie,  ora 20: 00 Deschidere  (sala Mark Twain, et. I)

Cuvânt de deschidere: prof.dr. Alexandra Cornilescu, decanul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine

20: 30  Activităţi

Săli de lectură:    

Amfiteatrul PUŞKIN (et. I): Cărţi puse la dispoziţie de departamentele de  spaniolă, italiană şi portugheză; materiale în format electronic din programa de licenţă, oferite de departamentul de franceză

– Biblioteca secţiei de traducători şi interpreţi STIT (et. II) între 20:00-23:00

– Biblioteca AUSTRIA (parter) între 20:00-23:00

– Cabinetul de limba SÂRBĂ (et. II)

– Centrul de STUDII AMERICANE (et. I)

– Centrul de STUDII ARABE (parter)

– Centrul de STUDII CULTURALE BRITANICE (et. I)

– Biblioteca secţiei de JAPONEZĂ (sala 24); aici se pot consulta şi cărţi puse la dispoziţie de secţia de chineză şi secţia de coreeană (et.II)

Cerc de lectură (organizat de Roxana Petre, studentă studii americane-germană II): sala 9, et. I

Expoziţie fotografică: “Lumea livrescă prin lentilă” (Gabriela Deleanu, rusă-engleză I), holul de la parter

Sporturile minţii: Go (joc japonez), şah japonez, şah (organizat de studenţii secţiei de japoneză); cabinet coreeană (et. II între orele 22-24)

 

Proiecţii de filme documentare  

Sala de Consiliu (et. I)

* Documentarele marcate “Brazilia” sunt oferite de ambasada Braziliei.

 

20:30 “Cartola – Música Para os Olhos” – 88 min (Brazilia, 2007, subtitrare engleză)

22: 00 “Black Is… Black Ain’t” – 1h30min (SUA, 1994)

00:45 “Ñande Guarani” – 76min (Brazilia, 2008, subtitrare engleză)

02: 15 “Hiroshima (I)” – 1h30min (Marea Britanie, 2005)

03:45 “Ai Weiwei: Without Fear or Favour” – 50min (Marea Britanie, 2010)

05:00 “The Globalization Tapes” – 1h10min (Indonezia, 2003, subtitrare engleză)

Amfiteatrul Mark Twain (et. I)

20:30 “Korean Culture” – 1h30min (Coreea, subtitrare engleză)

22:00 “Sostar Na Rovas?… O Samudaripen Thaj Lesqi Ciaci Paramisi/De ce nu plâng?… Holocaustul rromilor şi povestea lui adevărată” – 45min (România, 2009; prezentare de către sociologul Adrian-Nicolae Furtună)

23:00 “Peões”- 85 min (Brazilia, 2004, subtitrare engleză)

00:45 “Bogotá Change” – 58 min (Danemarca, 2007, subtitrare engleză)

02:00 “Vinicius” – 2h (Brazilia, 2005, subtitrare engleză)

04:00 “Waste Land” – 99min (Br./Marea Britanie, 2010)

 

This entry was posted in Events, The Centre. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s